Sprijin financiar pentru crescătorii de animale

Sprijin financiar pentru crescătorii de animale

221
0
DISTRIBUIȚI

Crescătorii de vaci şi de porcine vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro în scopul compensării unei părţi a pierderilor înregistrate din cauza embargoului impus de Rusia, încetinirii economice a Chinei şi a eliminării cotelor de lapte în UE.

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre care stabileşte că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui şi produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creştere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro, informează Biroul de presă al Executivului.

De asemenea, actul normativ include criteriile şi condiţiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui şi produselor lactate, documentele specifice care însoţesc cererea, aceasta urmând a fi depusă până la 8 aprilie. Plăţile se vor face până la 30 iunie, potrivit Guvernului.

Solicitanţii acestui ajutor trebuie să respecte criteriile şi condiţiile de alocare a sumelor pentru sectorul lapte şi produse lactate, respectiv să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la A.P.I.A., prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv deţin cotă de livrări la data de 31 martie.

Pentru sectorul carne de porc se alocă sume pentru îngrăşare, dar şi pentru reproducţie, crescătorilor care deţin exploataţii autorizate de ANSVSA .

Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către A.P.I.A. prin împărţirea sumei la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii capete pe beneficiar, precum şi la efectivul mediu de scroafe şi/sau la efectivul de scrofiţe de reproducţie, livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ