România s-a promovat pe piața poloneză

România s-a promovat pe piața poloneză

314
0
DISTRIBUIȚI

Autoritatea Națională pentru Turism a participat, în perioada 12 – 14 februarie, la cea de-a 27-a ediție a târgului internațional de turism Tour Salon Poznań (Polonia). Tour Salon este una dintre cele mai importante manifestări expoziționale de pe piața poloneză. Începând cu ediţia din acest an, târgul are loc în luna februarie, marcând astfel o serie de schimbări importante în structura manifestării expoziţionale.
Schimbarea datei a fost decisă de organizatori în urma consultărilor cu industria turistică poloneză, dar şi cu reprezentanţii expozanţilor din străinătate, stabilindu-se că luna februarie răspunde mult mai bine nevoilor şi aşteptărilor industriei. De asemenea, târgul s-a reorientat mai puternic spre publicul larg, menţinând însă componenta B2B pentru prima zi a manifestării. La târg au participat Ruxandra Ana, șef al Reprezentanței de Informare și Promovare Turistică de la Varșovia, doi meșteri populari care au realizat icoane pictate pe lemn, respectiv podoabe tradiționale din zona Maramureș.  Standul național al României a avut o suprafață de 40 mp, 3 laturi deschise (4 x 10 mp),  și a găzduit 5 co – expozanți : Carpathian Travel Center, Karpaten Tourism, Karpaten Hotels, Encyclopedia Tours Travel și 4×4 Tourism.

Polonia este o piață dinamică, în creștere, reprezentând o oportunitate foarte bună pentru România în special pe segmentul turism activ și de aventură, turism cultural și circuite. Principalele destinații căutate de turiștii polonezi care călătoresc în România sunt orașele din Transilvania (Brașov, Sibiu, Sighișoara), Maramureșul, Bucovina, Delta Dunării și Munții Carpați.
România a fost prezentă la Tour Salon cu un stand de 40 mp în care au participat 5 firme românești, care promovează circuite culturale, city break, turism activ și de aventură, sejururi la Marea Neagră, precum și oferte de iarnă.
De asemenea, în stand au fost organizate degustări de vinuri româneşti, ateliere interactive de artă tradiţională românească şi concursuri cu premii, centrate în jurul tradiţiilor româneşti de Dragobete şi de Mărţişor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ