PNL cere adoptarea legii votului prin corespondenţă în termen de două săptămâni

PNL cere adoptarea legii votului prin corespondenţă în termen de două săptămâni

289
0
DISTRIBUIȚI

PNL va solicita, marţi, în plenul Parlamentului, ca în proiectul de hotărâre privind numirea noului preşedinte al Comisiei de cod electoral să fie introdus şi termenul de două săptămâni până la care să fie adoptată legea votului prin corespondenţă, a anunţat liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu.

„Am decis continuarea protestelor privind adoptarea votului prin corespondenţă. Pentru a se vedea că suntem deschişi şi dorim adoptarea neapărat a acestei legi, vom propune astăzi plenului reunit, atunci când se va vota noul preşedinte al Comisiei de cod electoral, să se sabilescă în hotărârea Parlamentului şi un termen de maximum 2 săptămâni pentu adoptarea proiectului de lege”, a precizat Nicolăescu.

Parlamentul se va reuni marţi pentru a vota numirea deputatului PSD Gabriel Vlase în funcţia de preşedinte al Comisiei de cod electoral, în locul lui Mihai Voicu, PNL, care a demisionat în semn de protest faţă de tergiversarea adoptării votului prin corespondenţă.

sursa: Gandul.info

sursa foto: Gandul.info

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ