Murăturile în oțet din comerț pot cauza cancer gastric? Semnal de alarmă...

Murăturile în oțet din comerț pot cauza cancer gastric? Semnal de alarmă tras de Asociația Pro Consumatori

15
0
DISTRIBUIȚI

Castraveţi din India, muraţi în România, cu soluţie de dezgheţare a drumurilor şi metabisulfit de potasiu, castraveţi în oţet cu zaharină sodică şi acesulfam de potasiu, castraveţi în oţet cu acid ascorbic, riboflavină şi 9 linguriţe de zahăr – asta au găsit pe rafturile magazinelor membrii Asociației Pro Consumatori. Tot aceștia spun că unul din patru borcane de castraveţi în oţet conţine soluţie de dezgheţare a drumurilor, la fel și sfecla roșie sau varza murată, iar 8 din 10 borcane de gogoşari în oţet conţin acid citric.

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat conţinutul a 52 mărci de murături, comercializate în marile structuri comerciale. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. APC nu este finanțată de statul român!

Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Experții APC au analizat conţinutul a 20 mărci de castraveţi în oţet sau cu saramură, 11 mărci de ardei capia copţi, în oţet, 5 mărci de gogoşari în oţet și alte 16 mărci de murături (gogonele în oţet, pepene murat, conopidă în oţet, salată asortată de legume în oţet, salată de sfeclă roşie în oţet, varză tocată murată, ciuperci murate.

Conservele constituie o temă perenă a consumatorilor din toată lumea și din toate timpurile. Pretutindeni s-a simțit și se simte nevoia consumării/folosirii unor bunuri în afara sezonului, mai ales când acele bunuri constituie baza consumului unei familii ori unei populații. Se înțelege că există o sezonalitate a producției de bunuri, în contrast cu o nevoie constantă, uneori cotidiană, de consum, soluția acestei relații constituind-o conservarea și păstrarea/prezervarea conservelor. Nevoia de conserve a avut și are numeroase ipostaze particulare. Cea mai frecventă nevoie este legată de prelungirea duratei de folosire a unui aliment dincolo de sezonul său (perioada de recoltă) sau evenimentul procurării (vânătoare, sacrificare). Metode comune și facile de conservare pot întinde durata de folosire a alimentelor la de peste două-trei ori durata de menținere naturală, fără conservare, a alimentelor considerate; când se folosesc metode mai laborioase, duratele de conservare pot să se întindă ușor la sezonul următor de recoltă (adică un an), sau la de mai multe ori acest termen (conservele, chiar de pește, ambalate metalic sunt sigure la consum minimum trei ani). Or, aceste realizări dau posibilitatea dirijării stocurilor de producție realizate oriunde să ajungă la consumatori fără pierderi mari.

La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective: analiza ingredientelor folosite la fabricarea murăturilor pentru prezentarea unor puncte de vedere; analiza informațiilor nutriționale; analiza aditivilor alimentari folosiţi la fabricarea murăturilor pentru prezentarea unor puncte de vedere;

Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de murături analizate sunt următoarele: apă, sare, zahăr, ardei gras roşu, ardei paprika, ardei de Jamaica, ardei iuţi, ceapă, varză albă, pepene, ghebe, ciuperci, gogonele, mere, păstârnac, piper boabe, mărar, morcov, usturoi, boabe de muştar, oţet din vin, oţet din cereale, oţet din alcool, oţet din vin alb, oţet din porumb, sirop de glucoză-fructoză, verdeaţă, seminţe de coriandru, plante aromate, foi de dafin, frunze de ţelină, cimbru, coriandru, ienibahar.

Cele mai frecvente modificări ale produselor supuse conservării și păstrării se referă la schimbarea caracteristicilor fizice (de formă și senzoriale, ale structurii), producerea de reacții și substanțe de reacție (gaze, lichide), pierderea de umiditate și substanțe utile, dezvoltarea de medii cu elemente microbiene dăunătoare sau chiar folositoare (bacterii, mucegaiuri, ciuperci) etc. Metodele de conservare industriale sunt considerate acelea care presupun tehnică și resurse ce depășesc condiția bucătăriei unui menaj. De regulă, sunt sigure împotriva riscurilor de intoxicare, dar nu se bucură de încrederea consumatorilor informați, care știu că multe din aceste metode implică și principiul adăugării substanțelor de protecție (aditivi), motiv pentru care sunt suspectate de riscuri pe termen lung; mai mult, în afară de folosirea aditivilor, se știe că în industria alimentară se folosesc și trucuri tehnologice menite să crească randamentele, productivitatea şi profitul. Dacă se mai ia în calcul și faptul că nu există certitudinea faptelor și a calității declarate, totul înclină în favoarea opțiunii pentru conservele de casă. Aceste metode sunt mai ales metode combinate, cum este cazul liofilizării, care înseamnă o uscare a alimentului la temperaturi negative, foarte scăzute, larg aplicată în cazul congelării semifabricatelor alimentare (fructe, legume, leguminoase, carne, cafea, hrană pentru alpiniști). Metodele bazate pe principii unice (ultrafiltrare, ionizare) reclamă mijloace cu totul speciale.

Cantitatea de zahăr adăugat variază între 1,82 grame și 15 grame per 100 grame produs.

Produsele analizate au un conţinut ridicat de sare, care variază între 1,13 grame şi 2,7 grame/per produs. Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și au un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv de sare a mai fost pus în legătură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc. Un adult are nevoie de 1,6 grame de sodiu zilnic, pe care și-l procură dintr-o linguriță rasă de sare (6 grame).

În cele 52 de produse analizate s-au identificat 10 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: clorură de calciu, acid citric, acid lactic, acid ascorbic, acid acetic, riboflavină, zaharină sodică, acesulfam de potasiu, metabisulfit de potasiu, metabisulfit de sodiu şi arome.

E101 – riboflavina este un colorant galben sau galben portocaliu care are o solubilitate scăzută.

E223 – metabisulfitul de sodiu este un conservant care poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la sulfiți, incluzând reacții respiratorii la astmatici, șoc anafilactic sau altfel de reacții alergice la persoanele sensibile.

E224 – metabisulfitul de potasiu este un conservant care poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la sulfiți, incluzând reacții respiratorii la astmatici, șoc anafilactic sau altfel de reacții alergice la persoanele sensibile.

E270 – acidul lactic este folosit ca stabilizator si conservant. Poate produce reacţii alergice ca mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conţin E270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.

E300 – acidul ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi.

E330 – acidul citric este unagent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalțului dentar, acesta favorizând apariția cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E509 – clorură de calciu (în unele sortimente de tofu se folosește ca potențiator de arome, agent de întărire și acidifiant). Acumularea clorurii de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacții, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greață și vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.

E950 – acesulfam de potasiu este un îndulcitor sintetic care are o putere de îndulcire de 200 de ori mai mare decât zahărul, lipsit de calorii și asupra căruia există suspiciuni privind declanșarea unor afecțiuni identice cu ale aspartamului.

E954 – zaharina este un îndulcitor artificial care este de 200-700 de ori mai dulce decât zahărul şi este folosit foarte des în combinaţie cu alţi îndulcitori pentru a ascunde defectele acestora (gust, stabilitate etc.). Se foloseşte foarte des în combinaţie cu ciclamatul şi cu aspartamul în produsele “light”.

Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă şi care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ