Ministrul Energiei, Anton Anton: „Rezervele de gaz natural din Marea Neagră încep...

Ministrul Energiei, Anton Anton: „Rezervele de gaz natural din Marea Neagră încep să joace un rol important”

73
0
DISTRIBUIȚI

AntonMinistrul Energiei, Anton Anton, s-a aflat, sâmbătă, 16 iunie a.c., la conferinţa „Black Sea and Balkans Security Forum”, ce se desfăşoară în stațiunea Mamaia.

Potrivit acestuia, România este un element de stabilitate „tot mai puternic” în regiunea Balcanilor şi, cu mai multe eforturi, poate deveni un nod important în reţeaua de energie.

În discursul său, Anton Anton a făcut referire și la importanța rezervelor de gaz natural recent descoperite în Marea Neagră, într-o zonă de exploatare a României. „Dacă evaluăm factorii de risc pentru securitatea energiei în UE, putem considera că rezervele de gaz natural din Marea Neagră încep să joace un rol mai important, aduc mai multă stabilitate în Europa”, a mai spus ministrul Energiei.

Anton Anton a amintit şi de recentele modificări legislative privind unele aspecte legate de folosirea gazului natural.

„Toate autorităţile regionale pot acum să aplice şi să realizeze reţele de gaz natural (…) Spun că este important pentru că înainte centralele termice trebuiau să fie conectate la distributor, iar preţul era cu 30 % mai mare şi în al doilea rând singura autoritate care dădea aprobare pentru instalarea unor noi sisteme de gaz era Ministerul Energiei. Nu îmi place deloc acest lucru, cred că este un aspect care trebuie lăsat la latitudinea autorităţilor locale şi ne-am luptat pentru asta de la începutul anului”, a mai spus Anton Anton.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ