Maria Șarapova,eliminată din primul tur la Indian Wells (WTA)

Maria Șarapova,eliminată din primul tur la Indian Wells (WTA)

52
0
DISTRIBUIȚI

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, a fost eliminată din primul tur al turneului WTA de la Indian Wells (California), fiind învinsă în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de japoneza Naomi Osaka, într-o partidă disputată miercuri.

Aceasta este a doua competiţie consecutivă pe care Şarapova o părăseşte după un singur meci. Rusoaica nu a mai evoluat la Indian Well din 2015, ratând ediţia din 2016 din cauza unei accidentări la mână, în timp ce anul trecut a lipsit ca urmare a suspendării pentru dopaj cu meldonium, primită din partea Federaţiei internaţionale de tenis.

Osaka (20 ani), ocupanta locului 44 în ierarhia mondială, o va avea ca adversară în turul secund pe poloneza Agnieszka Radwanska (nr. 32 WTA).

Tot miercuri a părăsit turneul de la Indian Wells şi canadianca Eugenie Bouschard, fostă nr. 5 mondial, care s-a înclinat în două seturi, 3-6, 4-6, în faţa americancei Sachia Vickery, ocupanta locului 100 în clasamentul WTA.

Bouchard, a cărei carieră se află pe o pantă descendentă, ajungând în prezent pe locul 116 WTA, a beneficiat de o invitaţie (wildcard) din partea organizatorilor, pentru a putea intra pe tabloul principal. Canadianca, în vârstă de 24 ani, rămâne însă foarte populară graţie prezenţei sale pe reţelele de socializare şi a recentelor fotografii publicate în ediţia „Costume de baie” a revistei Sports Illustrated.

Rezultate – turul 1:

Irina-Camelia Begu (România) – Aleksandra Krunic (Serbia) 3-6, 6-4, 6-1

Kristyna Pliskova (Cehia) – Ying-Ying Duan (China) 6-4, 7-6 (7/5)

Caroline Dolehide (SUA) – Shelby Rogers (SUA) 3-6, 7-6 (8/6), 6-3

Wang Qiang (China) – Timea Bacsinszky (Elveţia) 6-0, 4-6, 6-2

Samantha Stosur (Australia) – Lauren Davis (SUA) 3-6, 6-3, 6-3

Marketa Vondrousova (Cehia) – Madison Brengle (SUA) 6-2, 6-2

Arina Sabalenka (Belarus) – Varvara Lepchenko (SUA) 7-5, 6-1

Petra Martic (Croaţia) – Tatjana Maria (Germania) 6-3, 6-1

Belinda Bencic (Elveţia) – Timea Babos (Ungaria) 1-6, 6-1, 7-6 (7/4)

Sachia Vickery (SUA) – Eugenie Bouchard (Canada) 6-3, 6-4

Kaia Kanepi (Estonia) – Kurumi Nara (Japonia) 1-6, 6-4, 6-4

Maria Sakkari (Grecia) – Donna Vekic (Croaţia) 6-4, 6-2

Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Alison Van Uytvanck (Belgia) 6-0, 2-6, 6-2

Amanda Anisimova (SUA) – Pauline Parmentier (Franţa) 6-2, 6-2

Sofia Kenin (SUA) – Claire Liu (SUA) 6-2, 6-0

Naomi Osaka (Japonia) – Maria Şarapova (Rusia) 6-4, 6-4.

Sursa: agerpres.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ