Investiţii de aproape 2 milioane de lei pentru a nu mai cădea...

Investiţii de aproape 2 milioane de lei pentru a nu mai cădea curent când bate vântul!

12
0
DISTRIBUIȚI

Investiție de aproape două milioane de lei în infrastructură, pentru a diminua riscurile de întrerupere a furnizării energiei electrice, atunci când condițiile meteo sunt nefavorabile. E-Distribuție Dobrogea a anunțat, vineri, că luna aceasta se finalizează un program de montare a 1.000 de distanțiere de fază, pe nouă lunii electrice aeriene de înaltă tensiune, din județele Călărași, Ialomița și Tulcea, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 1,7 milioane de lei.

„Distanţierele de fază sunt elemente izolate care se montează între faze diferite ale aceleaşi linii electrice aeriene având ca scop să fixeze rigid distanţele între conductoare, pentru a diminua fenomenul de galopaj atunci când condiţiile meteo sunt nefavorabile (vânt puternic, furtună) și a diminua astfel riscul întreruperilor accidentale.

Societatea a început montarea de distanțiere din perioada 2014-2016, când au fost instalate 500 de distanţiere de fază pe 7 linii electrice aeriene de înaltă tensiune din judeţul Constanţa, investiţie de peste 650.000 de lei.

Programul din acest an a început în luna iulie și se va încheia în luna noiembrie, urmând să asigure astfel un confort energetic sporit consumatorilor din zonele cel mai afectate de vântul puternic.

Proiectul face parte din amplul program de investiţii derulat de companiile de distribuție ale Grupului Enel din România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, modernizarea reţelei şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel”, au precizat reprezentanții societății.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ