Hagi, precizări după declaraţiile preşedintelui CJC: „În cazul în care un astfel...

Hagi, precizări după declaraţiile preşedintelui CJC: „În cazul în care un astfel de stadion se va construi, exclud în totalitate inițiativa ca acesta să se numească Gheorghe Hagi”

65
0
DISTRIBUIȚI

În urma materialelor apărute în presă, consecință a declarației președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, referitoare la construirea unui stadion modern la Constanța, Gheorghe Hagi a făcut următoarele precizări, prin intermediul unui comunicat de presă:

„-Sunt bucuros că necesitatea unui stadion modern la Constanța, pe care să evolueze oricare dintre echipele orașului, a fost discutată de președintele Consiliului Județean Constanța și oficialități din Guvern cu ocazia inaugurării Complexului Sportiv din localitatea Cumpăna, din data de 9 mai 2019.

– Eu însumi mi-am manifestat public dorința, în mai multe rânduri, că și la Constanța este nevoie de un stadion modern.

– În cazul în care un astfel de stadion se va construi, exclud în totalitate inițiativa ca acesta să se numească ”Gheorghe Hagi”, așa cum s-a precizat în cadrul discuției amintite, deoarece sunt proprietarul unui club și am dat numele meu Academiei de Fotbal și bazei sportive pe care o dețin.

– Nu doresc să se creeze nicio confuzie în mass-media și în lumea sportului”, a transmis Hagi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ