Felix Stroe merge alături de Liviu Dragnea

Felix Stroe merge alături de Liviu Dragnea

29
0
DISTRIBUIȚI

În spaţiul public au apărut informaţii cum că 28 de şefi de organizaţii îi cer demisia lui Liviu Dragnea! După o astfel de veste, evident că au apărut şi reacţiile: Liviu Dragnea a anunţat, în cadrul şedinţei de joi de la PSD, că este dispus să demisioneze dacă i se cere acest lucru. În schimb, mai mulţi lideri PSD au comentat că demisia vehiculată în spaţiul public nu există, în sensul că “povestea listei cu cei 28 de preşedinţi de organizaţii este o invenţie”.

Acelaşi lucru îl susţine şi Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa. Mai mult, în replică la faptul că s-a vehiculat că între cei 28 de lideri de organizaţii ar fi şi el, Felix Stroe a declarat: „Numele meu nu se regăseşte pe nici o listă şi, chiar dacă ar exista o astfel de listă a unor lideri care se manifestă împotriva lui Liviu Dragnea, numele meu nu s-ar regăsi pe ea”. “Este o diversiune, pentru a se crea falsa impresie că aşa-zişii disidenţi, vreo trei la număr, din PSD, au în spatele lor un grup numeros de susţinători. În realitate, cei care subminează unitatea noastră nu sunt adevăraţi pesedişti, sunt duşmani infiltraţi în interiorul nostru. Poate că e chiar mai bine deconspirarea acestora acum! Voi participa la o întâlnire cu conducerea partidului la care îmi voi reitera sprijinul pentru actuala conducere”, a afirmat Felix Stroe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ