Eu cu ” CINE VOTEZ ?? ALEGERI la PSD Constanţa. Tensiuni...

Eu cu ” CINE VOTEZ ?? ALEGERI la PSD Constanţa. Tensiuni şi discuţii pe seama stabilirii Conferinţei judeţene

37
0
DISTRIBUIȚI

Se împlinesc 4 ani de când Felix Stroe se află la conducerea PSD Constanţa, desemnat pe această funcţie prin alegeri la nivelul organizaţiei judeţene. La sfârşitul lui iunie 2015, Stroe aduna 629 de voturi “pentru” şi 5 “împotrivă” în cadrul Conferinţei judeţene. Alegerile aveau loc, la momentul respectiv, în contextul în care, cu două luni înainte, Radu Mazăre demisiona de la şefia organizaţiei, apoi din partid şi de la conducerea primăriei. Numărul doi din PSD Constanţa, la acea vreme Nicuşor Constantinescu, nu demisiona din partid odată cu bunul său prieten Radu Mazăre, aşa că a fost suspendat din calitatea de membru, fiind invocate problemele penale ale acestuia.

Odată la 4 ani, se organizează alegeri pentru desemnarea conducerii, iar din socoteli, perioada s-a “scurs” deja. Prin urmare, social-democraţii ar trebui, teoretic, să facă anunţul convocării conferinţei judeţene. Cu siguranţă, Felix Stroe va candida pentru un nou mandat de preşedinte. Mai departe, rămâne de văzut dacă va îndrăzni cineva să intre în competiţie cu el sau dacă va fi candidat unic. Una peste alta, chestionând primarii din judeţ cu privire la convocarea alegerilor, aceştia ne-au informat că… “da, preşedintele vrea să avem alegeri pe 25 iulie”. Deocamdată însă, data nu este “bătută în cuie”, pentru că, susţin anumiţi primari, există multă tensiune acumulată la nivelul organizaţiei. “Unii reproşează anumite chestiuni, alţii sunt conştienţi că dacă se fac acum alegeri, tot Stroe câştigă, oricine i-ar fi contracandidatul. O variantă de contracandidat era Nicolae Moga, dar să vedem dacă ajunge ministru… În plus, spunea că nu vrea. O altă variantă era Liviu Brăiloiu, sau cel puţin aşa dă el de înţeles, că ar vrea. Mai este şi Horia Ţuţuianu, Florin Chelaru de la Năvodari…”, a declarat un primar PSD din judeţul Constanţa, care a solicitat să nu-i fie dezvăluit numele, pentru că: „O să mi se reproşeze că dau din casă. Să facă partidul anunţul oficial despre alegeri, când au loc. Dar deocamdată nu e nimic clar, ne certăm între noi când să aibă loc alegerile, dar şi pe alte teme, nu pot să detaliez… Să vină Viorica Dăncilă şi Mihai Fifor la Constanţa şi mai vedem!”, a conchis edilul.

A.C.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ