Directorul Romsilva Constanța Ion Bogdan despre Complexul de vânătoare Negureni

Directorul Romsilva Constanța Ion Bogdan despre Complexul de vânătoare Negureni

301
0
DISTRIBUIȚI

Complexul de vânătoare de la Negureni a fost înființat după anii 90 și avea o suprafață modestă(4 ha). Dezvoltarea sa, a dus la mărirea suprafeței la 270 ha în anii 2003-2004, iar complexul este administrat cu success prin Ocolul Silvic Băneasa. Dacă la început în complex existau doar 7 exemplare de mufoni disproporționate pe sexe( mai mulți masculi decât femele), în prezent, se află peste 70 de exemplare de vârste diferite. Muflonii sunt o specie sud-mediteraneană, constituie o pată de culoare în Dobrogea și se adaptează foarte repede la condițiile climatice de aici. Pentru exploatarea Complexului, Romsilva a luat măsura populării complementare cu cerbi lopătari. Deocamdată au fost colonizate 7 exemplare, urmând a se aduce încă 15. În câțiva ani, preconizăm că vor exista în Complex câteva sute de exemplare de mufloni și cerbi. Aceste două specii impart același areal și sunt compatibile. Dorința noastră este ca pe viitor să exploatăm și turistic acest Complex prin permiterea de vizite, fotografii, etc. Muflonii, sau oile sălbatice, sunt originari din insulele Corsica si Sardinia. Au fost aduse în România în perioada interbelică însă al doilea război mondial a distrus toate rezervațiile. În anul 1966, s-a început repopularea pădurilor de la noi cu această specie. Rezervaţia Negureni are pe lângă mufloni peste 30 de exemplare de căprioare şi peste 100 de fazani. Este o zonă superbă, care merită vizitată

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ