Cântul tătăresc dobrogean – întâlnire de suflet, dedicată Zilei Dobrogei

Cântul tătăresc dobrogean – întâlnire de suflet, dedicată Zilei Dobrogei

13
0
DISTRIBUIȚI

Luni, 19 noiembrie a.c., la sala de consiliu a Palatului Copiilor din Constanţa prof. Narciz Amza, susţinută de Comitetul de Reorganizare a UDTTMR, a organizat un seminar intitulat „Cântul tătăresc dobrogean – izvoare, influențe și adaptări”. Întâlnirea de suflet a fost dedicată Zilei Dobrogei și s-a desfășurat sub semnul Centenarului Marii Uniri.

La eveniment au fost prezenţi membri ai comunităţii tătare, iubitori de folclor şi nu numai, care au avut ocazia de a împărtăși din „zestrea” lor de folclor tătăresc dobrogean şi despre artiștii tătari, care au contribuit de-a lungul timpului la cultivarea şi promovarea valorilor folclorice autentice. În aceeași seară musulmanii din lumea întreagă au celebrat Mevlid Kandili (Noaptea Naşterii Profetului Muhammed s.a.v.), prima dintre cele cinci nopţi luminate pentru musulmani. „Mevlid” înseamnă „timpul naşterii”. Prilej cu care în deschidere, prof. Narciz Amza a transmis un mesaj cu această ocazie, după care doamna Zerin a dat citire câtorva rugăciuni specifice şi a vorbit despre semnificaţia acestei nopţi sfinte.

Membre ale comunităţii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea valorilor culturale tătăreşti precum prof. Câimet Memet, dirijoare şi coordonatoare a primului cor de femei tătare înfiinţat după Revoluţia din 1989, a povestit despre corul „Bostorgay” şi despre activităţile culturale, unde acest cor valoros şi-a pus amprenta de promotor al folclorului tătăresc dobrogean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ